„Stai, mă, liniștit! Sau fă și tu, dacă știi”. Cornel Dinu a „săpat” în memorie și a găsit un episod din care Adi Mutu să învețe. Sfaturile „Procurorului” pentru „Briliant” la începutul carierei de antrenor

  • Publicat:
  • Actualizat:

Cornel Dinu l-a avut ca jucător pe Adi Mutu la Dinamo, iar acum „Briliantul” și-a început cariera de antrenor. „Mister” i-a oferit câteva sfaturi, mai ales că tehnicianul a avut deja câteva gesturi nervoase pe banca celor de la Voluntari, fiind trimis în tribune, deși i-a condus pe ilfoveni în doar două meciuri.

„Lui Mutu nu pot să-i doresc decât stăpânire de sine pentru că și eu am fost un jucător temperamental, dar ca antrenor foarte rar mi-am ieșit din pepeni, cum se spune popular. Poate așa lucruri hazoase… Mai arătam câte un prosop, mai făceam un semn către… cu ce ne folosim, ce ne-a dat Dumnezeu deasupra umerilor și așa mai departe. Iar el mai are o scenă înainte, cu un stop pe piept și mai dă și într-o minge pe care nu o nimerește bine”, a spus Cornel Dinu la Telekom Sport.

Apoi, a oferit un exemplu: „I-aș sugera să țină minte un moment care mi s-a petrecut mie în 1993, în februarie. Am făcut un turneu cu o selecționată divizionară în Mexic și era un antrenor temperamental pe margine, cu tot felul de comicării, făcea, țipa… Îi zic: stai, mă, liniștit pe bancă. Eu fiind un practicant acceptabil în limba spaniolă. Și tot nu se cumințea. La un moment dat, depășit de situație, Prunea a degajat o minge înaltă și venea direct spre noi. Eu am pus un stop impecabil, m-a aplaudat toată tribuna, și i-am aruncat mingea cu exteriorul: Fă, mă, și tu dacă știi! O chestie de genul ăsta, da… Dar alte lucruri nu au sens”.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu stagiu complet de cotizare
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Ce poate face acum vedeta care a avut o relaţie de 8 ani cu soţia fratelui său. A vrut s-o cucerească şi pe soacra acestuia
Ce poate face acum vedeta care a avut o relaţie de 8 ani cu soţia fratelui său. A vrut s-o…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
GABRIELA FIREA dă marea lovitură în politică. RĂSTURNARE totală de situație înainte de alegeri
GABRIELA FIREA dă marea lovitură în politică. RĂSTURNARE totală de situație înainte de alegeri
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×